Selectează o Pagină
Bună, sunt Ioana Scrofan.
Sunt psiholog și psihoterapeut integrativ și sunt aici pentru a te ajuta să te bucuri cu adevărat de viața pe care ți-o dorești.
Îmi place foarte mult ceea ce fac. Înca de când eram mică, m-a captivat ideea conform căreia, cu toții suntem diferiți și mă întrebam, DE CE? Care este motivul pentru care suntem atât de diferiți? De ce reacțiile noastre în anumite situații sunt atât de diferite? De ce interpretăm lucrurile diferit? Și, nu că ar fi rău asta, chiar e bine că suntem diferiți pentru că altfel nu ar exista evoluție, nu-i așa? În momentul în care m-am gândit ce facultate să aleg, pot spune că m-am lăsat ghidată de intuiție. În mintea mea, suna bine la acel moment cuvântul “psihologie”. De asemenea, cred, că întotdeauna mi-am dorit asta, chiar dacă am conștietizat mai târziu. Astfel, am trecut porțile Facultății de Științe Socio-Umane - Specializarea Psihologie Generală, din Oradea. Nu am știut atunci că, pentru a deveni psihoterapeut e nevoie de mai mult de 4 ani de facultate. Și sunt de acord cu faptul că, pentru a deveni psihoterapeut, e nevoie pe lângă anii de formare teoretică și de ani de formare practică, de sute de ore de dezvoltare personală, în care lucrezi tu cu tine și cu vulnerabilitățile tale. Și eu sunt un om, ca oricare altul, care are anumite trăiri, care vine cu un “bagaj” din familia de origine. Iar fără aceste ore de dezvoltare personală, în care am învățat de unde vin anumite trăiri, ce simt, de ce simt anumite emoții, cum identific ce emoții simt, (pentru că fiecare are un nume), care este povestea mea de viață, e greu să fii psihoterapeut. E greu, pentru că este important ca eu să-ți pot oferi înțelegerea, suportul și empatia de care ai nevoie atunci când ți-e greu iar dacă eu nu am învățat cum să fac asta și nu am reușit să mă descopăr și să mă cunosc pe mine, ar fi destul de greu.
Întreg procesul terapeutic prin care am trecut, mi-a dat șansa să înțeleg de ce simt aceste emoții, care e povestea lor dar și care sunt procesele chimice și neurobiologice care susțin aceste emoții. Viziunea mea este că, fiecare persoană este unică iar strategia de intervenție este personalizată în funcție de nevoile specifice ale fiecarei persoane. Sunt aici pentru a te ajuta să-ți construiești un sens și să dai o direcție vieții tale. Cred cu tărie că, dacă știi ce îți dorești și lucrezi în acea direcție, nu are cum să nu-ți iasă, nu-i așa?
Chiar dacă ai făcut tot ce ține de tine și încă te afli într-un cerc vicios și simți că nu poți să ieși de acolo, e important să știi că există o cale de ieșire. Te încurajez să ne gândim împreună care sunt motivele pentru care ți-e atât de greu să dai o direcție poveștii tale de viață dar și să identifici care sunt emoțiile pe care le trăiești și cum funcționează ele. Sigur, nu dețin “pastila minune”, e nevoie de multă muncă și poate multă durere până să descoperi ce te-a adus aici sau cum poți avea o viață împlinită și cu sens, precum și care este povestea emoțiilor pe care le experimentezi. Eu sunt aici să te ascult, să-ți ofer un spațiu sigur, în care să nu te simți judecat pentru felul în care te simți și să te ajut să treci peste această etapă dificilă din viața ta.
Cum îmi petrec timpul în cabinetul meu (fizic si online)
  • Ședințe individuale de terapie 89% 89%
  • Sesiuni individuale de dezvoltare persoanală 95% 95%
  • Ședințe de terapie de cuplu 85% 85%
Ce spun alții despre mine
Când am ajuns prima dată să vorbesc cu Ioana, treceam printr-o perioada mai delicată a vieții mele, aveam atacuri de panica, nu mai aveam încredere în mine, nu mai zâmbeam și nu mă mai bucuram de viață. Întâlnirile cu Ioana, mi-au redat încrederea în mine, mi-au readus bucuria în viața mea, m-au învățat să văd lucrurile și din alt punct de vedere, să am mai multă încredere în mine, să văd viața cu alți ochi și să mă bucur de ea. De asemenea, am conștientizat că, a face terapie și a vorbi cu cineva de încredere despre problemele care mă măcinau, a fost cel mai bun lucru pe care am hotărât să-l fac. Consider că, nu am investit niciodată mai bine ca acum în mine și o recomand 100% pe Ioana Scrofan cu tot dragul!
Laura N.

Probabil că, fiecare dintre noi am simțit la un moment dat în viață, nevoia de a fi ascultați, încurajați și validați. Consider de un real folos și mai ales extrem de eficient să învățăm să cerem ajutor, să știm să vorbim în acele momente cu un specialist care ne poate ajuta să ne așezăm mai ușor decât am reuși noi singuri. Nu e o rușine și nu e de ascuns faptul că, uneori nu reușim singuri, e îmbucurător faptul că sunt specialiști care pot să ne ajute atunci când simțim că lucrurile/gândurile ne năvălesc. Mai cred cu tărie, că e important ca terapeutul cu care interacționezi în acele momente, să te înțeleagă așa de natural, ușor și util încât poți frumos conlucra cu el. Dacă pâna acum, nu ați găsit persoana potrivită, recomand cu mare drag un om minunat pt mine, care te poate ajuta și pe tine să devii cea mai bună variantă a ta - terapeut Ioana Scrofan!
Cristina B.

O recomand cu mare încredere pe Ioana Scrofan pentru seriozitate și profesionalism, pentru implicarea în ceea ce face. Este o persoană caldă, veselă și sociabilă. Este un om complex, cu o fină înțelegere a multor fațete ale psihicului uman.
Claudia P.

Pin It on Pinterest

Sari la conținut