Se vorbește din ce în ce mai mult despre acest concept de iubire de sine, atât în mediul online cât și în cărțile de specialitate.
Personal, eu consider, “Iubirea de sine”, întoarcerea spre mine. Este punctul de la care plecăm când ne dorim să creștem, să evoluăm, să schimbăm ceva în viața noastră.
Și, pentru fiecare dintre noi, iubirea de sine poate avea o definiție proprie.
Pentru mine, iubirea de sine înseamnă mai mult decât această asociere de cuvinte. Ptr mine, înseamnă, de la traducerea mot a mot – “iubirea mea pentru mine”, respectul pe care mi-l port, aprecierea, înțelegerea, grija pe care mi-o port, a mă iubi exact așa cum sunt, a ține cont de nevoile mele, a-mi da voie să încerc, poate, aș putea spune chiar a-mi da voie sa FIU.
Iubirea de sine ar mai însemna să știu cine sunt, să țin cont de ceea ce îmi doresc, să fiu autentică, să învăț să-mi ofer eu ce am nevoie, nu ptr că ceilalți nu mi-ar oferi dar poate nu știu să-mi ofere așa cum/când eu am nevoie.
Iubirea de sine nu este un dat, o stare de bine care pur și simplu vine. Este o alegere care implică acțiune și poate, uneori o să-ți iasă, alteori nu. Și e important să înveți cum să relaționezi cu tine, mai ales atunci când lucrurile nu îți ies așa cum îți dorești.
Care este dialogul meu interior? Ce îmi spun atunci când lucrurile nu îmi ies așa cum îmi doresc? Aceste două întrebări reprezintă un punct de plecare în analiza felului în care tu te iubești pe tine.
Pentru că, atunci când ne întoarcem spre noi, spre ce simțim, învățăm să procedăm diferit, decât am făcut-o până atunci. Nu putem să ne dăm seama de toate acestea mergând pe pilot automat. Învățăm doar când începem să stăm cu noi, în liniște, să autoreflectăm la ceea ce simțim, să ne dăm voie să ne descoperim, practic să stăm cu suferința.
Și, chiar dacă ne-am dori să facem asta când lucrurile funcționează în viața noastră, de cele mai multe ori ajungem să procedăm altfel doar atunci când ne doare.
Pentru că, atunci când ne doare și ne este greu, vorbim de trăiri, emoții cu care ne este dificil să stăm, cum ar fi tristețea, frica, furia, rușinea, vinovăția, etc. Și, nimeni nu se trezește dimineața cu dorința de a fi trist, nemulțumit, furios, etc.
De ce fugi? De cine fugi?
Când ai ajuns să crezi că emoțiile precum tristețea, frica, furia, nu sunt ok?
Am învățat de copii că, emoțiile precum tristețea, furia, frica, nu prea sunt acceptate și de asemenea am învățat că cei din jurul nostru nu vor să vadă că le simțim – “Nu mai plânge, că nu ai motiv să plângi” sau „Te-ai enervat, ridici vocea la mine, treci în camera ta”, șamd. Iar noi am învățat că adulții din viața noastră știu ei mai bine ce e ok pentru noi și le dăm crezare. Le luăm ca adevăruri absolute. Și pentră că nu ne dorim să pierdem iubirea părinților noștri, singura modalitate pe care am avut-o la îndemână a fost să le ținem în noi, să nu le arătăm.
Sigur, nu suntem aici ca să judecăm părinții, ei au făcut ce au știut cel mai bine la acel moment ptr că nici lor nu le-a spus nimeni cum să stea cu aceste emoții. Nici pe ei nu i-a învățat nimeni cum să facă asta.
E important să ne dăm seama cât de mult suntem noi de partea noastră, cât de mult ne înțelegem, câtă compasiune ne oferim atunci când avem nevoie. Doar că, uneori este greu să facem asta singuri, nu știm cum este. Și e important să învățăm să cerem ajutor, poate avem nevoie de un ghid, o persoană care să meargă la drum cu noi, care să nu ne judece, critice, care doar să fie cu noi.
Pentru că în fiecare dintre noi există un copil care poate nu a primit înțelegere, încurajare, apreciere, iubirea așa cum el a avut nevoie.
Și, oare, cum ar fi să înveți să-ți oferi tu ce ai nevoie?
Iubirea de sine nu este doar un concept abstract. Este o practică zilnică care presupune aceeptare de sine, grijă, respect față de propria persoană.
E important să începi să ai grijă de tine cu pași mici, pentru că ai tot dreptul să fii iubit, respectat, în primul rând de tine.