Una dintre dorințele cele mai profunde ale noastre, mai ales într-o lume pe fugă, este nevoia de conexiune umană. Nu mă refer doar la prezența fizică, ci mă refer la acea situație în care alături de cineva, poți fi tu cu adevărat, fără să te ascunzi. Este atât de eliberator când nu mai ese nevoie sa te ascunzi, când ești tu așa cum vrei să fii.
Și, cu toate că ne dorim asta foarte mult, ne este foarte greu să ne deschidem, să vorbim cu ceilalți despre cum ne simțim.
Ne este greu să lăsăm măștile de o parte și să recunoaștem că avem nevoie de ajutor, cu alte cuvinte să ne dăm voie să fim noi înșine.
Dar, oare, suntem dispuși să facem asta?
Cu ce vine la pachet faptul că ne deschidem în fata celorlalti, că ne arătăm cu toate problemele noastre?
Poate, pentru că, de câte ori am încercat să ne deschidem față de cineva am avut de suferit?
Și poate atunci ne-am promis că nu o să mai facem asta și ne-am închis în noi.
Și pe bună dreptate ne-am format un scut, un mecanism de apărare prin care ne-am spus că nu vom mai lăsa pe nimeni să ne rănească.
Problema este că, dacă nu ne vom da voie să ne deschidem în fața celorlalți, nu vom avea parte de conexiune, de relații autentice.
Cu toții avem nevoie de conexiune, este primul instinct încă de când ne naștem. Ne liniștim când suntem așezati la pieptul mamei. Pentru că avem nevoie de siguranță, de o mângâiere, avem nevoie să știm că mai e cineva acolo, că nu suntem singuri.
Cred că, nu e nimic de explicat despre ce înseamnă conexiunea umană, ea nu se explică, doar se simte.
Este acel spațiu în care:
- uneori nu ai nevoie de soluții, vrei doar să fii auzit;
- nu ești singur, simți că celălat e acolo;
- nu e nevoie să te ascunzi, în care poți fi tu cu adevărat;
- o privire poate fi vindecătoare;
- un “Sunt aici” spus din suflet, e miraculos;
- toate emoțiile sunt permise;
- ai curajul să-ți dai jos toate măștile de peste zi;
- nu te mai simți obosit;
- descoperi că nu toți oamenii fug atunci când te arați pe tine;
- tu îți dai seama că nu e nimic în neregulă cu tine;
În cabinet simt câtă teamă se află în spatele unui “SUNT BINE”. Teama, că dacă spui că nu ești bine s-ar putea să pierzi relații, să fii respins/ă. Transformarea nu apare neapărat cu o tehnică sau cu o sugestie de ce ar fi nevoie să faci, ci cu o relație….autentică, în care învățăm să fim vulnerabili, în care putem arăta că ne doare. Cu o relație în care ne dăm voie să fim noi cu adevărat.
Cred că, toți avem nevoie de conexiune. Poate mai mult decât vrem să recunoaștem.