Am învățat să ne ascundem atât de bine furia, încât, paradoxal trăim într-o societate în care există multă agresivitate și violență.
Ne este atât de greu să stăm cu furia noastră, pentru că de mici am crescut cu mesaje că nu e frumos să te enervezi. E chiar rușinos.
Și, de cele mai multe ori furia vine însoțită de aceste expresii:
Dar nu e corect!
Cum își permite?
Asa ceva nu se face!
Nu mai pot suporta!
Mă scoate din sărite!
Simt ca explodez!
Mi s-a umplut paharul!
Toate acestea sunt interpretări ale felului în care vedem furia.
Pe de altă parte, acest lucru ne arată și cât de greu ne este să ne spunem – „Ce simt acum e furie”. Acesta este un alt mod de a privi furia, apropiindu-mă de ea. Numind-o.
Cel mai adesea, reacțiile la furie sunt fie reprimarea, fie explozia. Două extreme.
Când reacționăm într-un mod exploziv, apar probleme în relațiile noastre, rănim alte persoane, după care ne simțim vinovați, rușinați pentru felul în care am reacționat.
Dacă reprimăm, dacă o ținem în noi și nu vorbim despre felul în care ne simțim, ne facem rău nouă. Avem de a face cu limite încălcate, nevoi nesatisfăcute, somatizări.
Ne luptăm atât de mult cu ea și o gestionăm mereu la fel, neluând în seamă adevăratul scop pentru care ea apare.
De cele mai multe ori credem că furia trebuie înlăturată, pentru că e ceva greșit să o simțim.
Pentru moment, las mai jos o întrebare care să te ajute să identifici care este factorul declanșator.
Care sunt momentele, situațiile în care te enervezi?