În ultima perioadă m-am întâlnit cu multe “furii” în cabinet. Fiecare având propria poveste.
Faptul că le-am întâlnit, m-a făcut să reflectez și la propria mea furie, la propria mea poveste.
Pot spune că furia, m-a însoțit din perioada de adolescență până în viața de adult. Modalitatea prin care mă exprimam era îmbufnarea, de care nici nu îmi dădeam seama. Îmi spuneau cei din jur. Era o mască ce apărea de fiecare dată când ceva nu îmi convenea și nu le puteam spune celorlalți ce mă deranjează.
Poate de teama că dacă spun, se vor supăra, mă vor respinge…
Am reușit să ascund atât de bine furia, încât, uneori, nu mai aveam energie să fac nimic.
Alteori, când se aduna foarte mult, izbucneam iar apoi mă simțeam vinovată față de cei pe care îmi descărcam furia.
Și acum îmi răsună în minte întrebarea formatoarei noastre.
Dacă furia ar vorbi, ce ar vrea ea sa spună? De ce tot apare ea?
Îmi amintesc că s-a făcut liniște. Habar nu aveam la acea vreme ce avea furia să-mi transmită.
Acela a fost pentru mine momentul în care mi-am dat seama că nu am o relație bună cu furia mea.
M-am întrebat, cum ar fi dacă aș privi-o dintr-o altă perspectivă? Dintr-un alt unghi?
Cum ar fi dacă m-aș împrieteni cu ea?
Ca și când ne facem un prieten nou.
La început suntem mai sceptici iar după ce începem să-l cunoaștem, începem să ne deschidem mai mult.
Am învățat că, furia nu apărea de nicăieri. Ea apărea, de fapt, cu un scop. Iar în spatele furiei, erau, de fapt, nevoile mele neîndeplinite sau limitele care îmi erau încălcate.
Cred că, nu este o întâmplare că azi am vorbit despre povestea furiei mele. Asta mă ajută să-mi dau voie să spun că, înainte de a fi specialist, sunt om, ca toți oamenii.
Cred că fiecare dintre noi, are o poveste cu propria furie.
Personal, mi-am înțeles furia doar când am avut curajul să o privesc.
Am învățat cât de mult contează un spațiu sigur și plin de înțelegere pentru cei care își doresc să o transforme.
Pentru că am fost acolo.
Știu cum se simte.
Am învățat că am voie să mă enervez.
Că nu e nesănătos și nici rușinos.
Am învățat că furia este o emoție sănătoasă pe care o simt toți oamenii în anumite situații.
Am învățat că modalitatea prin care o gestionam nu era una sănătoasă.
Că nu e nimic în neregulă cu mine.
Am învățat că nu trebuie să o anulăm, ci să învățăm să o ascultăm.